Lady in the poppy field.

Dimineața vine ca o adiere și mă-nvelește într-un câmp de maci. Petalele se apleacă peste aburul cafelei. Mă îmbrac cu puloverul pe care desenați sunt ochii tăi. Ciudat este că ei nu mai privesc înainte. Nu mă mai simt îmbrăcată de privirea ta. Simt vântul cum îmi zgârie pielea de parcă aș sta pe un scaun cu trei picioare în fața mării, în bătaia brizei. Goală. In and out.

Mă duc să aprind lumina portocalie care mai demult ne făcea să zâmbim senin. S-a scurs toată ceara la mine-n palme, s-a lipit ca un timbru de-o scrisoare fără destinatar. Mâinile tale sunt nepătate, ale mele... ca o linie punctată. Și câte lucruri frumoase trebuiau să apară după perdea, din spatele copacilor, din nervurile frunzelor. Banca cu lemnul rece. Știai că și iarba știe a privi în ochii oamenilor? Și că ne-a auzit atunci cum ne-am închis într-o cutiuță muzicală și am chicotit acolo? Ți-am zis să termini cu copilăriile și tu ți-ai așezat capul cuminte pe umărul meu drept.

Și-ai murmurat ceva din care eu am înțeles doar “albastru ca pasul tău când fugi dincolo de fereastră, pe câmpul cu maci”.

Elusive.

The shadow of goodness covers the tear,
Takes the step to the one found.
Peace may, rock the cradle to sleep.
Hope remains, a way to love.
A way to a deep freedom.