îmi plac oamenii cu colțurile buzelor de zmeu, sus, sus, sus. Zâmbet. Legat de-o sfoară și liber în văzduh.
îmi plac vocile cu miros de portocale, proaspete, calde. Masculine, adolescentine, ca o melodie pe care o auzi din spatele unei uși închise.
îmi plac mâinile lui.
degetele subțiri, lungi, în învelișul lor de hârtie mată, care m-așteaptă pe mine să îi număr pliurile și să-i îndrept cutele și să-i găsesc ascunzișurile.
- Ce ascunzi acolo?
- Ascund obrazul tău, ar zice el.
sau chipul tău de copil atunci când dormi, sau curbura ochilor tăi închiși, ferestre căprui.
Câteodată,
mâinile lui îmi par presărate cu praf de cărbune, grafit,. știi, cum sunt creioanele acelea moi, cu care desenezi umbre... Cam așa ceva. Nu-s acoperite de o pufoșenie sclipitoare, asemenea celei care îmbracă aripile fluturilor, nu...
Sunt de un cenușiu catifelat, peste care-mi torn eu acuarela vie.
Peste romburi de culoare palmele valsează absente și calcă uituce linia vieții.
- Ți-e frig?
- Mi-e noapte și...
I want to feel, sunlight on my face
See that dust cloud disappear without a trace
I want to take shelter from the poison rain
Where the streets have no name
Postări
