No comment. Wish I was there...

... cica sa vezi frate, au aparut la un moment dat mai multi tineri, se umpluse restaurantul de tineri, care luau asa... cate un suc... unii se asezau, altii se plimbau cu sucul in mana... parca nici sa stea, dar nici sa plece... nu stia ce sa creada omul... apoi a vazut niste boxe, s-a indreptat spre iesire, si a inceput muzica, faza la care unul a inceput sa danseze in mijlocul intersectiei... si au iesit tineri din Mc si au inceput si ei sa danseze, toti in acelasi timp, in mijlocul strazii, de nu mai puteau trece nici masinile... si s-a auzit sirena de politie, dar pe cine sa amendeze, ca pana au sosit ei, au disparut dansatorii... :))

review-ul unui paznic de la McDonald's despre flash-mob.

Problema existentiala.

Am o problema existentiala. Da. Am o problema cu așezarea mea în spațiu, atunci când sunt acasă. De cele mai multe ori, ea se rezumă la statul în pat în cea mai sucită poziție vreodată concepută de om și ca să nu mă simt stingheră, cu laptopul în brațe. Oh, yeah... Acum să nu vă imaginați că stau degeaba în pufoșenia mea de pat, arunc zaruri și număr câte duble nimeresc . Nu, nu, nu... De cele mai multe ori, lucru, sau cum îmi place mie să spun: traducăresc.

Și unde-i problema existențială în toată povestea asta?

Ei bine, nebunia se declanșează începând cu ora 10.30 a em, după ora de toamnă, când nenorocitul ăla de disc atârnat pe cer îmi strică tot cheful. Mai precis, dimineața e atât de luminoasă la mine, încât se reflectă total în ecranul calculatorului, de mă face să caut literele cu lumânarea. Pe scurt, nu mai văd nimic din ce scriu, fac ochii mici și mă concentrez al dracului să ghicesc ce scrie acolo, îmi văd mâinile cum tastează, și expresia chinuită a feței, reflectată și ea de soare pe ecranul laptopului, schimb unghiul privirii mult mai des, I get nervous, mă foiesc, traduc prost, execrabil de prost pentru că am probleme de "focalizare" a cuvintelor, iar mă gândesc: la naiba, câtă lumină poate fi!

În fine, există și o parte hiper-narcisistică în toată povestea asta: cine n-ar vrea să-și vadă fața încă purtând urme de pernă, ochii somnoroși și ne-demachiați, părul răvășit curgând bezmetic pe umeri și toată minunăția asta în timp ce - vezi doamne - lucrează? E?

Nu știu de ce, dar asta îmi amintește de un film (pare-mi-se), în care cei doi aveau oglindă pe tavan ca să-și poată vedea real-time și limpede ca lacrima sesiunile de amor sălbatic. Hmmm...

I love my job. Especially in the morning when the light covers everything.

Call me crazy, but right now... I'M PISSED OFF.

Lady in the poppy field.

Dimineața vine ca o adiere și mă-nvelește într-un câmp de maci. Petalele se apleacă peste aburul cafelei. Mă îmbrac cu puloverul pe care desenați sunt ochii tăi. Ciudat este că ei nu mai privesc înainte. Nu mă mai simt îmbrăcată de privirea ta. Simt vântul cum îmi zgârie pielea de parcă aș sta pe un scaun cu trei picioare în fața mării, în bătaia brizei. Goală. In and out.

Mă duc să aprind lumina portocalie care mai demult ne făcea să zâmbim senin. S-a scurs toată ceara la mine-n palme, s-a lipit ca un timbru de-o scrisoare fără destinatar. Mâinile tale sunt nepătate, ale mele... ca o linie punctată. Și câte lucruri frumoase trebuiau să apară după perdea, din spatele copacilor, din nervurile frunzelor. Banca cu lemnul rece. Știai că și iarba știe a privi în ochii oamenilor? Și că ne-a auzit atunci cum ne-am închis într-o cutiuță muzicală și am chicotit acolo? Ți-am zis să termini cu copilăriile și tu ți-ai așezat capul cuminte pe umărul meu drept.

Și-ai murmurat ceva din care eu am înțeles doar “albastru ca pasul tău când fugi dincolo de fereastră, pe câmpul cu maci”.

Elusive.

The shadow of goodness covers the tear,
Takes the step to the one found.
Peace may, rock the cradle to sleep.
Hope remains, a way to love.
A way to a deep freedom. 

Belonging.

Închise ochii. Patul era un dar de nuntă primit de la nişte prieteni pe care nu-i mai văzuseră de ani de zile. Încercă zadarnic să-şi amintească numele lor, i se şterseseră din memorie. În patul acesta, sau pe el, începuse căsnicia lor, iar şase ani mai târziu se sfârşise. Recunoscu un scârţâit melodios când îşi mişcă picioarele, simţi mirosul lui Julie pe cearşafuri şi pe pernele proptite căpătâi, parfumul ei şi esenţa intimă de săpun, ce caracteriza cearşafurile ei proaspăt spălate.

Aici avusese cele mai lungi, cele mai revelatoare şi mai târziu, cele mai dureroase conversaţii din viaţa lui. A avut parte de cele mai grozave partide de amor şi a petrecut cele mai cumplite nopţi albe. Aici a citit mai mult decât oriunde altundeva - îşi aminti că într-o săptămână de boală citise Anna Karenina şi Daniel Deronda. Nicăieri altundeva nu şi-a pierdut cumpătul ca aici, şi nici nu a fost mai tandru, mai protector, mai mângâietor, cum nici lui nu i s-a purtat mai multă grijă ca aici, decât doar pe vremea fragedei pruncii.

[...]

Cele mai bune lucruri care i s-au întâmplat lui Stephen în viaţă, ca şi cele rele, aici i s-au întâmplat. Aici era locul lui.